MBAKIDS ACADEMY
AJUTĂM COPIII SĂ DEVINĂ CURAJOȘI, EMPATICI ȘI CONȘTIENȚI DE CINE SUNT
Copiii de azi au nevoie de mai mult decât informații. Au nevoie să înțeleagă ce simt, să comunice mai bine, să-și descopere pasiunile, să învețe cum să gândească clar și să ia decizii cu sens.
La MBAKids Academy, creăm ateliere de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți care îi ajută să devină cea mai bună versiune a lor – prin joc, dialog, explorare și reflecție.
Un spațiu în care copiii se simt auziți, înțeleși și susținuți
Activități interactive care dezvoltă inteligența emoțională, gândirea critică și stima de sine
Ghidare din partea unor traineri empatici, cu experiență reală de lucru cu copii și tineri
Conținut adaptat vârstei și ritmului fiecărui copil
Experiențe care pot fi trăite atât online, cât și față în față
Suntem dedicați dezvoltării personale și antreprenoriale a copiilor, oferindu-le instrumentele necesare pentru a-și construi un viitor de succes. Cu programe inovative și cursuri captivante, îi ajutăm pe cei mici să își descopere potențialul și să adopte un mindset de creștere.
Un atelier dedicat adolescenților între 13 și 18 ani care își doresc mai multă claritate în alegerea traseului educațional și profesional. Prin teste de autocunoaștere, discuții ghidate și explorarea pasiunilor personale, participanții descoperă ce li se potrivește și ce direcție pot urma cu încredere.
Identificarea punctelor forte și a intereselor personale
Claritate în legătură cu domeniile potrivite pentru viitor
Îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor
Creșterea motivației și a stimei de sine
Un atelier pentru copii care învață să colaboreze, să inspire și să conducă cu empatie. Prin jocuri de echipă, provocări și reflecții, descoperă că adevărata influență vine din respect, ascultare și capacitatea de a lucra împreună.
Dezvoltarea abilităților de colaborare și comunicare
Înțelegerea conceptului de leadership empatic
Învățarea prin joc a rolurilor într-o echipă
Creșterea responsabilității și a încrederii în ceilalți
Un atelier esențial pentru copii care învață să se aprecieze, să se exprime autentic și să aibă încredere în cine sunt. Prin jocuri, reflecții și exerciții practice, îi învățăm că stima de sine nu e o notă pe hârtie, ci o SuperPutere care vine din interior.
Exprimare autentică și acceptare de sine
Dezvoltarea încrederii personale și curajul de a fi tu însuți
Încurajarea valorificării calităților personale
Activități care cresc stima de sine într-un mod jucăuș
Atelierul „Inteligență Emoțională pentru Copii” este gândit pentru a ajuta copiii cu vârste între 8 și 12 ani să își înțeleagă emoțiile, să le exprime sănătos și să-și dezvolte relații armonioase cu ceilalți. Prin activități interactive și jocuri adaptate vârstei, copiii învață să-și gestioneze trăirile, să fie mai empatici și mai încrezători în sine.
Recunoașterea și gestionarea emoțiilor
Dezvoltarea empatiei și a încrederii în sine
Îmbunătățirea comunicării și a relațiilor sociale
Creșterea capacității de auto-reglare și motivație
Un atelier aniversar special, creat pentru părinți și copii care vor să se (re)descopere unul pe celălalt. Prin jocuri de conectare, întrebări cu sens și momente de sinceritate, acest atelier oferă un timp valoros în care relația dintre părinte și copil este pusă în lumină – cu blândețe, fără așteptări, doar cu prezență.
Activități de conectare autentică între părinte și copil
Explorarea emoțiilor prin joc, dialog și prezență
Timp de calitate care întărește relația și comunicarea
Cadru cald, sigur și emoțional care apropie generații
Un atelier senzorial și educativ în care copiii explorează lumea prin gusturi, miresme, sunete și texturi, învățând în același timp cum să aibă grijă de corpul și mintea lor. O experiență multisenzorială care hrănește curiozitatea și obiceiurile sănătoase.
Explorarea simțurilor prin activități interactive
Educație despre corp, sănătate și alegeri benefice
Încurajarea atenției la nevoile proprii și la binele personal
Conectarea cu natura, hrana și starea de bine
Atelierul este dedicat adolescenților între 14 și 18 ani care vor să exploreze lumea profesiilor, să înțeleagă ce înseamnă să fii antreprenor și să-și descopere pasiunile. Prin simulări de afaceri, studii de caz și jocuri de rol, participanții învață cum să ia decizii, să lucreze în echipă și să transforme ideile în acțiuni concrete.
Explorarea intereselor profesionale și antreprenoriale
Înțelegerea conceptelor de bază din business și meserii
Dezvoltarea gândirii critice și a abilităților de prezentare
Stimularea spiritului de inițiativă și creativitate
Un atelier creativ destinat copiilor și adolescenților între 6 și 18 ani, care îmbină arta, natura și inteligența emoțională. Participanții explorează simbolismul culorilor, pictează cu sens și se conectează cu natura, învățând să-și exprime emoțiile prin culoare și formă.
Înțelegerea emoțiilor prin simbolistica culorilor
Dezvoltarea creativității și a expresivității personale
Relaxare, concentrare și conexiune cu natura
Activitate artistică cu scop terapeutic și educativ
Un atelier practic și revelator pentru adolescenți între 14 și 18 ani, care învață cum să privească banii ca pe un instrument, nu ca pe un scop. Prin discuții deschise, exerciții aplicate și explorarea convingerilor personale, tinerii își formează o relație sănătoasă cu banii – bazată pe echilibru, responsabilitate și inteligență financiară.
Înțelegerea valorii banilor și a obiceiurilor financiare
Explorarea convingerilor personale despre bani
Educație financiară aplicată: buget, economii, cheltuieli
Dezvoltarea responsabilității și a mentalității de abundență
Copiii au nevoie de o componentă educațională serioasă unde să învețe cum să învețe, cum să citească eficient, cum să mănânce sănătos, cum să se odihnească și să facă sport, cum să comunice, cum să identifice oportunități, cum să-și gestioneze emoțiile, cum să-și gestioneze banii, cum să transforme o idee într-un startup și cum să devină adevărați lideri.
Cursurile MBAKids sunt concepute pentru a reduce discrepanțele existente între cunoștințele predate în școală și cerințele realității actuale și ale viitorului.
Din anul 1994, Răzvan Vasile este creditat ca pionier al primelor startup-uri software românești, în special în domeniile software-ului de management de tip ERP, CRM, BI și HR. La doar 20 de ani, raporta situația liderului mondial în construcții, de la acea vreme, direct la Bursa din New York, cu ajutorul soluțiilor IT dezvoltate de compania sa. Ulterior, a fost implicat în dezvoltarea de soluții specifice de raportare către Fondul Monetar Internațional și în strategii de structurare a unor sisteme naționale fiscale și de colectare de taxe.
În materie de coaching, sunt peste 16 ani de când, intensiv și voluntar, Răzvan Vasile se ocupă de copii și adolescenți ca mentor și life coach. Acesta spunea că „este nevoie de o educație de înaltă calitate pentru toți copiii, care să îi învețe cum să gândească pozitiv, cum să își stabilească obiectivele, cum să își urmeze pasiunile și cum să își atingă potențialul maxim”.
Fiind și cetățean australian, a condus, din postura de CEO, companii globale și multinaționale din industria IT, în principal în industria cybersecurity și business software development, lucrând din Sydney, Melbourne, Auckland, Tokyo, Singapore, San Diego, Shanghai, Londra, München. A câștigat numeroase premii internaționale pentru marketing impact și creștere market share în regiunile EMEA și APAC.